Tel/Fax: +4 0254 548.072
rozh-TWenfrdehuitrutr

Reglementari contabile aplicabile in 2015

Anul 2015 aduce modificari importante in cecea ce priveste clasificarea entitatilor economice si modalitatea de raportare. In MO nr 963 din 30 decembrie 2014 a fost publicat OMFP nr 1802/2014 pentru aprobarea reglementarilor contabile privind situatiile financiare anuale individuale si situatiile financiare anuale consolidate. Acesta se va aplica de la 1 anuarie 2015, dată la care se abrogă OMFP nr 3055/2009 și OMFP 2239/2011.

Anul 2015 aduce modificari importante in cecea ce priveste clasificarea entitatilor economice si modalitatea de raportare. In MO nr 963 din 30 decembrie 2014 a fost publicat OMFP nr 1802/2014 pentru aprobarea reglementarilor contabile privind situatiile financiare anuale individuale si situatiile financiare anuale consolidate. Acesta se va aplica de la 1 anuarie 2015, dată la care se abrogă OMFP nr 3055/2009 și OMFP 2239/2011.

 

In vederea stabilirii cerințelor de raportare contabilă Ordinul prevede următoarele categorii de entități: microentităţile, entităţile mici și entităţile mijlocii şi mari. Microentităţile sunt entităţile care, la data bilanțului, nu depășesc limitele a cel puțin două dintre următoarele trei criterii:
a) totalul activelor: 350.000 euro;
b) cifra de afaceri netă: 700.000 euro;
c) numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 10.

Potrivit Ordinului, microentitățile prezintă situații financiare anuale ce conțin un bilanţ prescurtat, un cont prescurtat de profit şi pierdere și note explicative cuprinzând un număr redus de informaţii (limitate la cele care trebuie prezentate obligatoriu, potrivit directivei).

Entităţile mici sunt entităţile care, la data bilanțului, nu se încadrează în categoria microentităţilor şi care nu depășesc limitele a cel puțin două dintre următoarele trei criterii:
a) totalul activelor: 4.000.000 euro;
b) cifra de afaceri netă: 8.000.000 euro;
c) numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 50.
Pentru entităţile mici s-a prevăzut obligaţia întocmirii unui bilanţ prescurtat, a unui cont de profit si pierdere prescurtat, iar notele explicative întocmite de acestea sunt mai puţin detaliate față de cele prevăzute pentru entitățile mijlocii și mari. Totodată, ca urmare a creşterii criteriilor de mărime față de cele prevăzute în prezent de Ordinul ministrului finanţelor publice nr. nr 3055/2009 (totalul activelor: de la 3.650.000 euro la 4.000.000 euro, iar cifra de afaceri netă: de la 7.300.000 euro la 8.000.000 euro), unele entităţi care întocmeau situaţii financiare cu cinci componente urmează să întocmească situaţii financiare cu trei componente (opțional entitățile mici pot întocmi situația fluxurilor de trezorerie și/sau situația modificărilor capitalului propriu). Legiuitorul a ales să nu diferențieze cerințele de raportare între entitățile mijlocii și cele mari. Categoria entităților mijlocii şi mari include entităţile care, la data bilanțului, depășesc limitele a cel puțin două dintre următoarele trei criterii:
a) totalul activelor: 4.000.000 euro;
b) cifra de afaceri netă: 8.000.000 euro;
c) numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 50.

Ordinul prevede cerințele de raportare privind plățile către guverne.
În funcţie de criteriile de mărime, grupurile se clasifică în două categorii: grupuri mici şi mijlocii, respectiv grupuri mari. Grupurile mici şi mijlocii sunt exceptate de la obligaţia de a întocmi situaţii financiare anuale consolidate şi un raport consolidat al administratorilor, cu excepţia cazului în care una dintre entităţile afiliate este o entitate de interes public. Grupurile mici şi mijlocii sunt grupurile constituite din societăţile-mamă şi filialele care urmează să fie incluse în consolidare şi care, pe bază consolidată, nu depăşesc limitele a cel puţin două dintre următoarele trei criterii la data bilanţului societăţii-mamă:
a) totalul activelor: 24 000 000 EUR;
b) cifra de afaceri netă: 48 000 000 EUR;
c) numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 250.

O societate-mamă întocmeşte situaţii financiare anuale consolidate începând cu primul exerciţiu financiar în care sunt depăşite criteriile de mărime, în condiţiile prevăzute la Capitolul 8 „Situaţii financiare anuale consolidate şi rapoarte consolidate”.
Sunt preluate definițiile termenilor din Directiva 34/2013 și sunt prezentate caracteristicile calitative din Cadrul conceptual pentru raportarea financiară.

Tratamente contabile aplicabile

Tratamentul contabil aplicabil pentru modificarea politicilor contabile
Potrivit OMFP nr 1802/2014, efectele modificării politicilor contabile aferente exerciţiilor financiare precedente se înregistrează pe seama rezultatului reportat (contul 1173 “Rezultatul reportat provenit din modificările politicilor contabile”), dacă efectele modificării pot fi cuantificate. Efectele modificării politicilor contabile aferente exerciţiului financiar curent se contabilizează pe seama conturilor de cheltuieli şi venituri ale perioadei.

Ordinul precizează totodată și că, atunci când efectul modificării politicii contabile este imposibil de stabilit pentru perioadele trecute, modificarea politicilor contabile se efectuează pentru perioadele viitoare, începând cu exerciţiul financiar curent şi exerciţiile financiare următoare celui în care s-a luat decizia modificării politicii contabile.
Pentru reflectarea noului tratament în planul de conturi a fost inclus un cont nou (contul 1173 “Rezultatul reportat provenit din modificările politicilor contabile”). În cazul modificării politicilor contabile pentru o perioadă anterioară, entităţile trebuie să ia în considerare efectele fiscale ale acestora. Se menține interdicția din OMFP 3055/2009 de a nu modifica bilanţul perioadei anterioare celei de raportare în cazul modificării politicilor contabile şi al corectării unor erori.

Evaluarea şi contabilizarea avansurilor în valută
Avansurile in valută sunt asimilate elementelor nemonetare care nu trebuie actualizate la cursul de închidere. La aplicarea pentru prima dată a noilor reglementări, sumele reprezentând avansuri acordate pentru imobilizări corporale, respectiv necorporale, se preiau în conturile 4093 „Avansuri acordate pentru imobilizări corporale” şi 4094 „Avansuri acordate pentru imobilizări necorporale”, la valoarea rezultată din evaluarea efectuată la 31 decembrie 2014, potrivit Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

4093 Avansuri acordate pentru imobilizări corporale=232 Avansuri acordate pentru imobilizări corporale
4094 Avansuri acordate pentru imobilizări necorporale=234 Avansuri acordate pentru imobilizări necorporale

Începând cu data de 1 ianuarie 2015, sumele înregistrate în aceste conturi, precum şi cele reflectate în conturile 409 „Furnizori – debitori” şi 419 „Clienţi – creditori”, nu mai fac obiectul evaluării în funcţie de cursul valutar la sfârșitul fiecărei luni.

Tratamentul modificărilor ulterioare ale provizionului pentru dezafectarea imobilizărilor
Sunt preluate tratamentele contabile prevăzute de interpretarea IFRIC 1 pentru modificările ulterioare ale provizionului pentru dezafectare. Acestea diferă în funcție de modelul de evaluare utilizat pentru imobilizarea corporală în costul căreia este capitalizată valoarea provizionului. Dacă aceasta este evaluată utilizându-se modelul bazat pe cost, modificările provizionului trebuie adăugate la costul său (21=1513) sau trebuie deduse din costul acestei în perioada curentă (1513=21). Valoarea dedusă nu trebuie să depăşească valoarea sa contabilă. Dacă o scădere a datoriei depăşeşte valoarea contabilă a imobilizării, excedentul trebuie recunoscut imediat în contul de profit și pierdere. Dacă ajustarea generează o mărire a costului imobilizării, entitatea trebuie să analizeze dacă este necesară înregistrarea unei deprecieri.

Dacă imobilizarea este evaluată utilizându-se modelul reevaluării modificările datoriei ajustează diferenţa din reevaluare, astfel: o scădere a datoriei majorează surplusul din reevaluare din capitalurile proprii (1513=105), cu excepţia cazului în care ea reia un deficit din reevaluare al aceleiași imobilizări care a fost recunoscut anterior drept cheltuială (și trebuie recunoscută în contul de profit şi pierdere); iar o creştere a datoriei trebuie recunoscută în contul de profit şi pierdere, exceptând cazul în care reduce surplusul din reevaluare din capitalurile proprii, în limita oricărui sold creditor existent pentru acea imobilizare (105=1513). In cazul în care o scădere a datoriei depăşeşte valoarea contabilă care ar fi fost recunoscută dacă imobilizarea ar fi fost contabilizată conform modelului bazat pe cost, excedentul trebuie recunoscut imediat în contul de profit şi pierdere. O modificare a datoriei este un indiciu că imobilizarea ar putea să necesite o reevaluare pentru a se asigura faptul că valoarea contabilă nu diferă semnificativ de cea care ar fi determinată utilizându-se valoarea justă la finalul perioadei de raportare. Dacă este necesară o reevaluare, toate imobilizările din acea clasă trebuie reevaluate.

Efectul trecerii timpului asupra valorii provizionului este imputat unei cheltuieli financiare (ct. 6861 “Cheltuieli privind actualizarea provizioanelor”=1513).
Au fost introduse conturi distincte pentru evidenţierea veniturilor şi cheltuielilor rezultate în urma reevaluării (755 și 655) precum și un cont de rezultat reportat pentru evidențierea surplusului din reevaluare realizat din rezerva din reevaluare (1175 Rezultatul reportat reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare).

Tratamentul reducerilor comerciale primite/acordate
Reducerile comerciale acordate de furnizor şi înscrise pe factura de achiziţie diminuează costul de achiziţie al bunurilor. Dacă achiziţia de produse şi acordarea reducerii comerciale sunt tratate împreună, reducerea ajustează, de asemenea, costul de achiziţie al bunurilor. Reducerile comerciale primite ulterior facturării corectează costul stocurilor la care se referă, dacă acestea mai sunt în gestiune. Dacă stocurile pentru care au fost primite reducerile ulterioare nu mai sunt în gestiune, acestea se evidenţiază distinct în contabilitate (contul 609 “Reduceri comerciale primite”),pe seama conturilor de terţi. Reducerile comerciale acordate ulterior facturării, indiferent de perioada la care se referă, se evidenţiază distinct în contabilitate (contul 709 “Reduceri comerciale acordate”), pe seama conturilor de terţi. Dacă vânzarea de produse şi acordarea reducerii comerciale sunt tratate împreună, reducerile ajustează veniturile din vânzare.

Reducerile comerciale legate de prestările de servicii, primite ulterior facturării, respectiv acordate ulterior facturării, indiferent de perioada la care se referă, se evidenţiază distinct în contabilitate (contul 609 “Reduceri comerciale primite”, respectiv contul 709 “Reduceri comerciale acordate”), pe seama conturilor de terţi.

Modificarea tratamentului contabil al titlurilor dobândite ca urmare a participării la capitalul social al unei societăţi cu aport în natură
Diferenţa dintre valoarea imobilizărilor financiare dobândite şi valoarea neamortizată a imobilizărilor care au constituit obiectul participării în natură la capitalul altor entităţi, precum şi diferenţa dintre valoarea participaţiilor primite ca urmare a participării cu active pe termen scurt (creanţe) şi valoarea activelor care fac obiectul participaţiei se înregistrează pe seama veniturilor (contul 768 „Alte venituri financiare”), la data dobândirii acelor titluri.

Soluțiile nu sunt coerente în ceea ce privește natura veniturilor înregistrate deoarece diferenţa dintre valoarea titlurilor primite ca urmare a participării cu mărfuri la capitalul altor entităţi şi valoarea mărfurilor, la data dobândirii acelor titluri este recunoscuta pe seama veniturilor din exploatare (contul 758 “Alte venituri din exploatare”) . Sumele care au fost reflectate, potrivit Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificările şi completările ulterioare, în contul 106 „Rezerve”, reprezentând diferenţa dintre valoarea acţiunilor dobândite şi valoarea neamortizată a imobilizărilor care au constituit obiectul participării în natură la capitalul entităţilor la care se deţin respectivele titluri se reiau la venituri (contul 768 “Alte venituri financiare”) la data scoaterii din evidenţă a respectivelor titluri.

Diferenţa dintre valoarea creanţelor cedate în schimbul titlurilor primite şi valoarea mai mică a titlurilor primite, la data dobândirii acelor titluri se recunoaște pe seama cheltuielilor de exploatare (contul 654 „Pierderi din creanţe şi debitori diverşi”)
Tratamentul contabil al acțiunilor primite fără plată

Indiferent de categoria in care sunt clasificate actiunile primite fără plată, contravaloarea acestora se înregistrează în contrapartidă cu contul 768 “Alte venituri financiare.”

Clarificări și completări privind contabilizarea programelor de fidelizare a clienţilor
Unele entităţi pot practica programe de fidelizare a clienţilor, care presupun acordarea de puncte cadou acestora. Aceste puncte cadou pot fi utilizate pentru a achiziţiona bunuri sau servicii gratuite sau cu preţ redus, ca parte a unei tranzacţii de vânzare de bunuri sau prestări de servicii, sub rezerva îndeplinirii unor eventuale condiţii suplimentare. Entitatea contabilizează punctele cadou ca o componentă identificabilă a tranzacţiei în cadrul căreia acestea sunt acordate (contul 472 “Venituri înregistrate în avans”/analitic distinct).

Suma corespunzătoare punctelor cadou se recunoaşte drept venit în momentul în care entitatea îşi îndeplineşte obligaţia de a furniza premiile sau la expirarea perioadei în cadrul căreia clienţii pot utiliza punctele cadou. Dacă se estimează că nivelul cheltuielilor necesare îndeplinirii obligaţiei de a furniza premiile depăşeşte contravaloarea primită sau de primit pentru acestea, la data la care clientul le răscumpără, pentru diferenţa aferentă entitatea înregistrează în contabilitate un provizion.

Condiţia pentru înregistrarea ca venituri în avans a valorii punctelor cadou este ca programul de fidelizare practicat de entitate să permită cunoaşterea, în orice moment, a următoarelor informaţii: valoarea punctelor cadou acordate, termenele la care expiră valabilitatea acestora, valoarea punctelor cadou onorate şi valoarea punctelor cadou existente, ce urmează a fi onorate în perioada următoare. În situaţia în care entitatea nu dispune de un sistem de evidenţă a punctelor cadou sau în cazul în care entitatea practică alte sisteme de fidelizare a clienţilor, cum ar fi cupoane valorice, tichete, aceasta înregistrează venituri curente în clasa 7„Conturi de venituri” pentru suma totală şi, concomitent, un provizion aferent costurilor estimate a fi suportate pentru onorarea obligaţiilor asumate.

Completări privind provizioanele pentru riscuri și cheltuieli
Ordinul include precizări suplimentare privind categoriile de provizioane pentru riscuri și cheltuieli.
Provizioanele pentru terminarea contractului de muncă se constituie pentru obligaţiile asumate de entitate în relaţie cu angajaţii, pentru terminarea contractului de muncă, de exemplu, obligaţii rezultate din contractul colectiv de muncă, de a plăti o sumă în corelare cu numărul de ani lucraţi în entitate. Aceste provizioane se recunosc atunci când există certitudinea achitării lor într-o perioadă previzibilă de timp.

Provizioane în legătură cu acorduri de concesiune
În cazul în care operatorul unui acord de concesiune a serviciilor are o obligaţie contractuală de a întreţine infrastructura la un anumit nivel de utilizare sau de a aduce infrastructura într-o anumită stare înainte de a fi predată concedentului la sfârşitul acordului de serviciu, drept obligaţii de îndeplinit ca o condiţie a licenţei primite, aceste obligaţii contractuale de a întreţine sau de a reabilita infrastructura se recunosc drept provizion şi se evaluează la cea mai bună estimare a cheltuielii care ar fi necesară pentru a deconta obligaţia actuală la data bilanţului.

Provizioane pentru contracte cu titlu oneros
Dacă o entitate are un contract cu titlu oneros, obligaţia contractuală actuală prevăzută în contract trebuie recunoscută şi evaluată ca provizion.

Alte provizioane
În categoria altor provizioane se includ provizioane constituite pentru:
– alte beneficii pe care entitatea urmează să le plătească angajaţilor sau persoanelor dependente de aceştia, care nu sunt legate de restructurare, pensii,impozite sau terminarea contractului de muncă;
– cheltuielile legate de protecţia mediului înconjurător, pentru: protejarea aerului; gestiunea apelor uzate; gestiunea deşeurilor, protejarea solului, a apelor subterane şi a apelor de suprafaţă; protejarea biodiversităţii şi a peisajului; alte activităţi de protejare a mediului înconjurător;obligaţii asumate în comun cu o terţă parte etc.

Sumele datorate şi neachitate personalului (concediile de odihnă şi alte drepturi de personal), respectiv eventualele sume care urmează să fie încasate de la acesta, aferente exerciţiului în curs, se înregistrează ca alte datorii şi creanţe în legătură cu personalul.
Concediile de odihnă se înregistrează pe seama datoriilor atunci când suma lor este comensurată în baza statelor de salarii sau a altor documente care să justifice suma respectivă. În lipsa acestora, sumele reprezentând concedii de odihnă se recunosc pe seama provizioanelor. Aceste prevederi se aplică și în cazul bonusurilor acordate personalului.

Stabilirea perioadei maxime de amortizare a cheltuielilor de dezvoltare si fondului comercial
Cheltuielile de dezvoltare se amortizează pe perioada contractului sau pe durata de utilizare, după caz. În cazul în care durata contractului sau durata de utilizare depăşeşte 5 ani, durata de amortizare a cheltuielilor de dezvoltare nu poate depăşi 10 ani.
În cazul în care fondul comercial este tratat ca un activ, acesta se amortizează, de regulă, în cadrul unei perioade de maximum cinci ani. Totuşi, în cazurile excepţionale în care durata de utilizare a fondului comercial nu poate fi estimată în mod credibil, entităţile pot să amortizeze fondul comercial în mod sistematic într-o perioadă de peste 5 ani, cu condiţia ca această perioadă să nu depăşească 10 ani.

Clarificari privind tratamentul contabil al costurilor inspecțiilor
În cazul inspecţiilor sau reviziilor generale regulate, efectuate de entitate pentru depistarea defecţiunilor, la momentul efectuării fiecărei inspecţii generale, costul acesteia poate fi recunoscut drept cheltuială sau în valoarea contabilă a elementului de imobilizări corporale ca o înlocuire, dacă sunt respectate criteriile de recunoaştere. În cazul recunoaşterii costului inspecţiei ca o componentă a activului, valoarea componentei se amortizează pe perioada dintre două inspecţii planificate.

Prevederile referitoare la posibilitatea recunoaşterii costurilor cu revizii şi inspecţii drept componente ale imobilizărilor corporale se aplică în cazul imobilizărilor corporale ale căror costuri de inspecţie şi revizie sunt semnificative, cum ar fi avioane, nave maritime şi fluviale, echipamente complexe, conform politicilor contabile aprobate.

Costul reviziilor şi inspecţiilor curente, altele decât cele recunoscute, ca o componentă a imobilizării reprezintă cheltuieli ale perioadei.
Clarificări privind clasificarea datoriilor în curente și necurente (preluarea prevederilor IAS 1)
Atunci când o entitate încalcă, la sau înainte de finalul perioadei de raportare, o prevedere dintr-un acord de împrumut pe termen lung şi această încălcare are drept efect faptul că datoria devine exigibilă la cerere, datoria este clasificată drept curentă deşi creditorul a fost de acord, după perioada de raportare şi înainte ca situaţiile financiare să fie autorizate pentru emitere, să nu ceară plata ca urmare a încălcării acesteia. O entitate clasifică datoria drept curentă deoarece la finalul perioadei de raportare ea nu are un drept necondiţionat de a-şi amâna decontarea pentru cel puţin douăsprezece luni după acea dată.

Totuşi, entitatea clasifică datoria ca datorie pe termen lung în cazul în care creditorul a fost de acord, până la finalul perioadei de raportare, să ofere o perioadă de graţie care să se încheie la cel puţin douăsprezece luni după perioada de raportare, în cadrul căreia entitatea poate rectifica abaterea şi în timpul căreia creditorul nu poate cere rambursarea imediată.

Dacă o entitate preconizează şi are capacitatea să refinanţeze sau să reînnoiască o obligaţie pentru cel puţin douăsprezece luni după perioada de raportare conform unei facilităţi de împrumut existente, ea clasifică obligaţia ca fiind pe termen lung chiar dacă, în caz contrar, ar fi trebuit să fie achitată într-o perioadă mai scurtă. În situaţiile în care refinanţarea sau reînnoirea obligaţiei nu ar fi la îndemâna entităţii (de exemplu atunci când nu există un acord de refinanţare), entitatea nu ia în calcul potenţialul de refinanţare a obligaţiei şi clasifică obligaţia drept curentă.

În ceea ce priveşte împrumuturile clasificate ca datorii curente, dacă următoarele evenimente au loc între finalul perioadei de raportare şi data când situaţiile financiare sunt autorizate pentru emitere, acele evenimente sunt prezentate ca evenimente ce nu conduc la ajustarea situaţiilor financiare:
a) refinanţarea pe termen lung;
b) rectificarea unei încălcări a unui acord de împrumut pe termen lung; şi
c) acordarea de către creditor a unei perioade de graţie pentru a rectifica o abatere dintr-un acord de împrumut pe termen lung care se termină la cel puţin douăsprezece luni după perioada de raportare.

Includerea obligatorie a costurior îndatorării în costul activelor cu ciclu lung de fabricație
Costurile îndatorării atribuibile activelor cu ciclu lung de fabricaţie sunt incluse în costurile de producţie ale acestora, în măsura în care sunt legate de perioada de producţie. Potrivit OMFP 3055/2009 costurile îndatorării atribuibile activelor cu ciclu lung de fabricaţie puteau fi incluse în costul activului în funcție de politica contabilă selectate de entitate. Noua politică se aplică pentru capitalizarea costurilor îndatorării aferente activelor cu ciclu lung de fabricație a căror dată de începere a capitalizării este ulterioară datei de 1 ianuarie 2015 (pentru entitățile care nu o utilizau și anterior).

Tratamentul cheltuielilor legate de achiziția unei afaceri
Onorariile de intermediere, onorariile de consiliere, juridice, contabile, de evaluare şi alte onorarii profesionale sau de consultanţă, precum şi alte cheltuieli legate de dobândirea unei afaceri reprezintă cheltuieli în perioadele în care sunt suportate costurile respective.
Sunt introduse precizări privind imobilizările necorporale dobândite în cadrul achiziției unei afaceri.
Ajustarea de valoare pentru fondul comercial afectează direct valoarea contului 2071 Fond comercial
La aplicarea pentru prima dată a prezentelor reglementări, deprecierea cumulată până la acea dată, în relaţie cu fondul comercial pozitiv, diminuează valoarea acestuia (articol contabil 2907 „Ajustări pentru deprecierea fondului comercial” = 2071 „Fond comercial pozitiv”).

Clarificări privind recunoașterea imobilizărilor necorporale și reanalizarea imobilizarilor necorporale in curs
La aplicarea pentru prima dată a prezentelor reglementări, soldul contului 233 „Imobilizări necorporale în curs de execuţie” se transferă fie asupra contului 1176 „Rezultatul reportat provenit din trecerea la aplicarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene”, fie în contul 203 „Cheltuieli de dezvoltare”, în funcţie de stadiul realizării proiectului şi modul de îndeplinire a condiţiilor de recunoaştere a acestuia ca activ. Eventualele ajustări pentru deprecierea imobilizărilor necorporale în curs de execuţie se transferă, de asemenea, asupra rezultatului reportat (articol contabil 2933 „Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor necorporale în curs de execuţie = 1176 „Rezultatul reportat provenit din trecerea la aplicarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene”).

Elementele extraordinare nu mai sunt prezentate distinct în contul de profit și pierdere

Active corporale şi necorporale de explorare şi evaluare a resurselor minerale
Cheltuielile de explorare şi evaluare a resurselor minerale sunt cheltuieli efectuate de entitate în legătură cu explorarea şi evaluarea resurselor minerale, înainte ca fezabilitatea tehnică şi viabilitatea comercială ale extracţiei resurselor minerale să fie demonstrate.
O entitate trebuie să stabilească o politică contabilă specificând ce cheltuieli sunt recunoscute drept active de explorare şi evaluare şi trebuie să aplice acea politică în mod consecvent. Cheltuielile legate de valorificarea resurselor minerale nu sunt recunoscute drept active de explorare şi evaluare. Prevederile referitoare la reevaluarea imobilizărilor corporale se aplică şi activelor corporale de explorare şi evaluare a resurselor minerale.

Clasificarea şi reclasificarea activelor de explorare şi evaluare
O entitate trebuie să clasifice activele de explorare şi evaluare drept imobilizări corporale sau necorporale conform naturii activelor dobândite şi trebuie să aplice în mod consecvent această clasificare. Unele active recunoscute sunt tratate drept imobilizări necorporale (de exemplu drepturile de forare), în timp ce altele sunt corporale (de exemplu vehiculele şi instalaţiile de forare). Un activ de explorare şi evaluare nu trebuie să mai fie clasificat ca atare atunci când fezabilitatea tehnică şi viabilitatea comercială ale extracţiei unei resurse minerale pot fi demonstrate. Activele de explorare şi evaluare trebuie evaluate pentru depreciere şi orice pierdere din depreciere trebuie recunoscută înainte de reclasificare.

Costuri de descopertă recunoscute ca active
O entitate care îşi desfăşoară activitatea în domeniul minier poate continua să îndepărteze pământul extras şi să suporte costuri de descopertă şi în etapa de producţie a minei (steril). Ca urmare a operaţiunii de descopertă din etapa de producţie, entitatea poate înregistra două beneficii din activitatea de descopertă: minereu care poate fi folosit pentru a produce stocuri şi un acces mai bun la cantităţi suplimentare de material care vor fi exploatate în viitor. Costurile aferente activităţii de descopertă reprezintă stocuri dacă beneficiul din activitatea de descopertă este realizat sub forma stocurilor produse.În măsura în care beneficiul îl constituie accesul îmbunătăţit la minereu, entitatea recunoaşte aceste costuri ca un activ imobilizat dacă se îndeplinesc toate condiţiile următoare:
a) este probabil ca beneficiul economic viitor (accesul mai bun la filon) asociat activităţii de descopertă să revină entităţii;
b) entitatea poate identifica componenta filonului la care accesul a cunoscut o îmbunătăţire; şi
c) costurile aferente activităţii de descopertă asociate acelei componente pot fi evaluate în mod credibil.
Activul aferent activităţii de descopertă trebuie să fie contabilizat ca element suplimentar sau ca o îmbunătăţire a unui activ existent. Activul aferent activităţii de descopertă poate suplimenta sau îmbunătăţi o varietate de active existente, de exemplu proprietatea minieră (pământul), depozitul mineral în sine, un drept intangibil de a extrage minereul sau un activ generat în etapa de dezvoltare a minei. Ca urmare, activul aferent activităţii de descopertă va fi contabilizat ca parte a unui activ existent, şi nu ca un activ de sine stătător. Clasificarea activului aferent activităţii de descopertă ca imobilizare corporală sau necorporală este identică cu clasificarea activului existent.

Astfel, entitatea trebuie să clasifice activul aferent activităţii de descopertă ca imobilizare corporală sau necorporală în funcţie de natura activului existent.

Evaluarea iniţială a activului imobilizat aferent activităţii de descopertă.
Entitatea evaluează iniţial activul imobilizat aferent activităţii de descopertă la cost.


Atunci când costurile activului aferent activităţii de descopertă şi stocurile produse nu sunt identificabile în mod distinct, entitatea trebuie să aloce costurile de descopertă din etapa de producţie între stocurile produse şi activul imobilizat aferent activităţii de descopertă, utilizând o bază de alocare întemeiată pe o evaluare relevantă a producţiei.

Evaluarea ulterioară a activului imobilizat aferent activităţii de descopertă
După recunoaşterea iniţială, activul imobilizat aferent activităţii de descopertă trebuie să fie contabilizat la costul său ori la valoarea reevaluată minus amortizarea şi pierderile prin depreciere, la fel ca activul existent din care face parte. Activul imobilizat aferent activităţii de descopertă se amortizează în mod sistematic pe durata de viaţă utilă preconizată a componentei identificate a filonului la care se îmbunătăţeşte accesul în urma activităţii de descopertă. Amortizarea se efectuează prin metoda unităţii de producţie, cu excepţia cazurilor în care altă metodă este mai adecvată.
Dispoziţii tranzitorii

La aplicarea pentru prima dată a prezentelor reglementări, orice sold al activelor recunoscut anterior care a rezultat în urma activităţii de descopertă efectuate în etapa de producţie („predecesorul activului de descopertă”) trebuie să fie reclasificat ca parte a unui activ existent cu care este asociată activitatea de descopertă, în măsura în care mai rămâne o componentă identificabilă a filonului cu care se poate asocia predecesorul activului de descopertă. Aceste solduri se amortizează pe durata de viaţă utilă preconizată
rămasă a componentei identificate a filonului, componentă asociată fiecărui predecesor al activului de descopertă. În cazul în care nu există o componentă identificabilă a filonului
asociată respectivului predecesor al activului de descopertă, acesta se recunoaşte în rezultatul reportat (contul 1176 „Rezultatul reportat provenit din trecerea la aplicarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene”).

Tratamentul contractelor clienti transferate
Contractele de clienţi transferate între entităţi cu titlu oneros se recunosc, de asemenea, la “Alte imobilizări necorporale”, fiind amortizabile pe durata acestor contracte în condițiile în care entitatea controlează beneficiile economice viitoare care rezultă din relația cu acei clienți.

Evidentierea separată a investitiilor imobiliare
O investiţie imobiliară este proprietatea (un teren sau o clădire – sau o parte a unei clădiri – sau ambele) deţinută (de proprietar sau de locatar în baza unui contract de leasing financiar) mai degrabă pentru a obţine venituri din chirii sau pentru creşterea valorii capitalului, sau ambele, decât pentru:
a) a fi utilizată pentru producerea sau furnizarea de bunuri sau servicii sau în scopuri administrative; sau
b) a fi vândută pe parcursul desfăşurării normale a activităţii.

Ordinul detaliază raționamentele utilizate pentru a încadra un activ în categoria investițiilor imobiliare.
Investițiile imobiliare se evaluează după regulile aplicabile imobilizărilor corporale.
Ordinul prezintă situațiile în care se impune transferul în și din categoria investițiilor imobiliare.

Transferurile în sau din categoria investiţiilor imobiliare trebuie făcute dacă şi numai dacă există o modificare a utilizării, evidenţiată de:
a) începerea utilizării de către posesor, pentru un transfer din categoria investiţiilor imobiliare în categoria proprietăţilor imobiliare utilizate de posesor;
b) începerea procesului de amenajare în perspectiva vânzării, pentru un transfer din categoria investiţiilor imobiliare în categoria stocurilor;
c) încheierea utilizării de către posesor, pentru un transfer din categoria proprietăţilor imobiliare utilizate de posesor în categoria investiţiilor imobiliare;
sau
d) începerea unui leasing operaţional cu o altă parte, pentru un transfer din categoria stocurilor în categoria investiţiilor imobiliare.

O entitate transferă o proprietate imobiliară din categoria investiţiilor imobiliare în categoria stocurilor dacă şi numai dacă intervine o modificare în utilizare evidenţiată de demararea lucrărilor de amenajare, în perspectiva vânzării. Pe perioada de amenajare sunt adăugate costurile, iar la recepţia finală se procedează la transferul de la stocuri la investiţii imobiliare, în vederea cedării. În cazul în care decide să cedeze o investiţie imobiliară fără amenajări suplimentare, entitatea continuă să trateze proprietatea imobiliară ca investiţie imobiliară până în momentul în care aceasta este scoasă din evidenţă.

Atunci când există o modificare a utilizării unei imobilizări corporale, în sensul că aceasta urmează a fi îmbunătăţită în perspectiva vânzării, la momentul luării deciziei privind modificarea destinaţiei, în contabilitate se înregistrează transferul activului din categoria imobilizări corporale în cea de stocuri. Transferul se înregistrează la valoarea neamortizată a imobilizării. Transferul poate fi efectuat dacă şi numai dacă există o modificare a utilizării imobilizării, evidenţiată de începerea modernizării,în vederea vânzării. Ca urmare, dacă o entitate decide să cedeze o imobilizare corporală fără a fi modernizată, ea continuă să o trateze ca imobilizare corporală până la scoaterea sa din evidenţă, şi nu ca element de stoc. Modernizarea are semnificaţia cheltuielilor ulterioare recunoscute ca o componentă a activului.

Evidentierea distinctă în categoria imobilizărilor corporale a activelor biologice productive

În categoria imobilizărilor corporale se urmăresc distinct activele biologice productive
Activele biologice productive sunt orice active, altele decât activele biologice de natura stocurilor; de exemplu, animalele de lapte, viţa-de-vie, pomii fructiferi şi copacii din care se obţine lemn de foc, dar care nu sunt tăiaţi. Activele biologice productive nu sunt produse agricole ci, mai degrabă, sunt active autoregeneratoare. Un activ biologic este un animal viu sau o plantă vie. O entitate recunoaşte un activ biologic dacă şi numai dacă:
a) entitatea controlează activul ca rezultat al evenimentelor trecute;
b) este probabil ca beneficiile economice viitoare asociate activului să revină entităţii; şi
c) valoarea justă sau costul activului poate fi evaluat(ă) în mod credibil

În activitatea agricolă, controlul poate fi evidenţiat, de exemplu, prin dreptul de proprietate asupra vitelor sau prin însemnarea sau marcarea vitelor în alt mod în momentul achiziţiei, naşterii sau înţărcării. Beneficiile viitoare sunt estimate, în mod normal, prin evaluarea caracteristicilor fizice semnificative. Sunt incluse indrumări privind evaluarea la valoarea justă a activelor biologice atașate fizic de terenul pe care se află. Ordinul precizează că activele biologice productive se evaluează potrivit regulilor generale de evaluare aplicabile imobilizărilor corporale.

Evidențierea distinctă a activelor biologice de natura stocurilor şi produselor agricole
Activele biologice de natura stocurilor sunt acelea care urmează a fi recoltate ca produse agricole sau vândute ca active biologice. Exemple de active biologice de natura stocurilor sunt animalele destinate producţiei de carne, animalele deţinute în vederea vânzării, peştii din fermele piscicole, culturile, cum ar fi cele de porumb şi grâu, şi copacii crescuţi pentru cherestea.

Produsele agricole sunt cele rezultate la momentul recoltării de la activele biologice ale entităţii, de exemplu, lână, copaci tăiaţi, bumbac, lapte, struguri, fructe culese etc.
Dacă entitatea raportoare prelucrează produsele agricole, rezultă produse finite, de exemplu, fire, îmbrăcăminte, covoare, cherestea, brânză, zahăr, fructe prelucrate etc.
Recolta reprezintă separarea produselor agricole de un activ biologic sau încetarea proceselor vitale ale unui activ biologic.

Tratamentul onorariilor profesionale și al comisioanelor bancare achitate în vederea obţinerii de împrumuturi pe termen lung
Onorariile profesionale şi comisioanele bancare achitate în vederea obţinerii de împrumuturi pe termen lung se recunosc pe seama cheltuielilor înregistrate în avans. Cheltuielile în avans urmează să se recunoască la cheltuieli curente eşalonat, pe perioada de rambursare a împrumuturilor respective. Aceste prevederi nu se aplică pentru operațiunile în derulare la 1 ianuarie 2015.

Tratamentul datoriilor pentru care suma de rambursat este mai mare decât suma primită
Atunci când suma de rambursat pentru o datorie este mai mare decât suma primită, diferenţa se înregistrează într-un cont distinct (169 “Prime privind rambursarea obligaţiunilor şi a altor datorii”). Aceasta trebuie prezentată în bilanţ, ca o corecţie a datoriei corespunzătoare, precum şi în notele explicative. Valoarea acestei diferenţe trebuie amortizată printr-o sumă rezonabilă în fiecare exerciţiu financiar, astfel încât să se amortizeze complet, dar nu mai târziu de data de rambursare a datoriei (articol contabil 6868 “Cheltuieli financiare privind amortizarea primelor de rambursare a obligaţiunilor şi a altor datorii” = 169 “Prime privind rambursarea obligaţiunilor şi a altor datorii”).

Tratamentul contabil al stimulentelor acordate la încheierea sau renegocierea unor contracte-preluarea prevederilor interpretării SIC 15
La negocierea sau renegocierea unui leasing operaţional, locatorul îi poate oferi locatarului anumite stimulente pentru a încheia contractul. Exemple de astfel de stimulente sunt plata unui avans în numerar către locatar sau rambursarea ori asumarea de către locator a costurilor locatarului (cum ar fi costuri de reamplasare, modernizări ale activului în regim de leasing şi costuri aferente unui angajament anterior de contract de leasing al locatarului). Alternativ, se poate conveni ca, în perioadele iniţiale ale duratei contractului de leasing, locatarul să plătească o chirie mai mică sau să nu plătească deloc.

Toate stimulentele acordate pentru încheierea unui contract de leasing operaţional nou sau reînnoit trebuie recunoscute drept parte integrantă din valoarea netă a contraprestaţiei convenite pentru utilizarea activului în regim de leasing, indiferent de natura stimulentului, de forma sau de momentul în care se face plata. Locatorul trebuie să recunoască valoarea agregată a costului stimulentelor drept o diminuare a venitului din leasing pe durata contractului deleasing, pe o bază liniară, cu excepţia cazului în care o altă bază sistematică este reprezentativă pentru eşalonarea în timp a beneficiului activului în sistem de leasing. Locatarul trebuie să recunoască beneficiul agregat al stimulentelor drept o reducere a cheltuielilor cu chiria pe toată durata contractului de leasing, pe o bază liniară, cu excepţia cazului în care o altă bază sistematică este reprezentativă pentru eşalonarea în timp a beneficiului locatarului rezultat din utilizarea activului în sistem de leasing. Prevederile referitoare la suportarea liniară a cheltuielilor pe durata contractului se aplică şi în cazul stimulentelor acordate cu ocazia încheierii de contracte de închiriere sau alte contracte care presupun acordarea de stimulente pentru atragerea chiriaşilor. Aceste prevederi nu se aplică pentru contractele în derulare la 1 ianuarie 2015.

Sunt introduse clarificări privind situațiile în care trebuie ajustată cifra de afaceri dacă, în baza unor prevederi legale exprese, în conturile de venituri au fost cuprinse sume reprezentând diverse impozite şi taxe reflectate concomitent în conturi de cheltuieli.

Pentru consolidarea entităților controlate în comun Ordinul prevede utilizarea metodei punerii în echivalență (nu se mai utilizează metoda integrării proporționale). Sunt incluse dispoziții tranzitorii pentru trecerea de la metoda consolidării proporţionale la metoda punerii în echivalenţă.

Soldurile conturilor din balanţa de verificare la 31.12.2014 trebuie să fie transpuse în conturile prevăzute în noul Plan de conturi general. În cazul entităților care au optat pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic, această transpunere se efectuează plecând de la soldurile din balanţa de verificare pe baza căreia se întocmesc primele situaţii financiare anuale încheiate la o dată ulterioară datei de 1 ianuarie 2015. Aceasta transpunere nu ridică dificultăți dacă sumele sunt reflectate deja în conturi sintetice sau analitice separate. Însă, uneori este necesară identificarea unor categorii noi de active, care nu erau urmărite analitic anterior. În planul de conturi au fost introduse o serie de conturi noi pentru a reflecta cerințele de evidență și tratamentele contabile introduse de Ordin.

De la 1 ianuarie 2015 se aplică și prevederile Ordonanței de Urgență nr. 79/2014 din 10 decembrie 2014 pentru modificarea şi completarea Legii contabilității nr 82/1991. Totuși, situaţiile financiare anuale aferente exerciţiului financiar 2014 se întocmesc potrivit reglementărilor legale aplicabile până la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe.

În baza OUG 79/2014:
- persoanele fizice care desfăşoară activităţi în scopul realizării de venituri au obligaţia să conducă evidenţa contabilă pe baza regulilor contabilităţii în partidă simplă sau, la opţiunea acestora, pe baza regulilor contabilităţii în partidă dublă, potrivit reglementărilor contabile emise în acest sens, cu excepţia situaţiei în care în legislaţia fiscală se prevede altfel;
- este definită persoana împuternicită să îndeplinească funcţia de director economic sau contabil-şef drept o persoană angajată potrivit legii şi care are atribuţii privind conducerea contabilităţii entităţii;
- se clarifică, faptul că nu pot fi depuse la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice mai multe seturi de situaţii financiare anuale, pentru acelaşi exerciţiu financiar;
– Exerciţiul financiar poate fi diferit de anul calendaristic pentru sucursalele cu sediul în România, care aparţin unei persoane juridice cu sediul în străinătate, precum şi pentru persoanele juridice cu sediul în România.

Prin OUG 79/2014 se introduce posibilitatea optării pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic şi de către persoanele nou-înfiinţate, prevăzute la art. 27 alin. (3) din lege. Persoanele care optează pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic au următoarele obligaţii:
1. a) să întocmească şi să depună raportări contabile anuale la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice,
2. b) să înştiinţeze în scris unitatea teritorială a Ministerului Finanţelor Publice despre exerciţiul financiar ales, cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de începutul exerciţiului financiar ales. Persoanele nou-înfiinţate depun înştiinţarea respectivă în termen de 30 de zile calendaristice de la data înfiinţării.
- Cu excepţia cazurilor în care persoana juridică străină sau societatea-mamă străină îşi schimbă data de raportare ori au loc operaţiuni de reorganizare, potrivit legii, data aleasă pentru întocmirea de situaţii financiare anuale nu poate fi modificată de la un exerciţiu financiar la altul. Exerciţiul financiar al unităţilor nou-înfiinţate începe la data înfiinţării, potrivit legii. Exerciţiul financiar al unei persoane juridice care se lichidează începe în ziua următoare încheierii exerciţiului financiar anterior şi se încheie în ziua precedentă datei când începe lichidarea. Perioada de lichidare este considerată un exerciţiu financiar distinct faţă de cel precedent, indiferent de durata sa.

Persoanele care au obligatia sa organizeze si sa conduca contabilitatea financiara, trebuie sa intocmeasca situatii financiare anuale. Aceasta obligatie revine si in cazul fuziunii, divizarii sau lichidarii, in conditiile legii, caz in care situatiile financiare au aceleasi componente cu situatiile financiare anuale.

– Se introduce posibilitatea ca, atunci când o societate are obligaţia să întocmească şi situaţii financiare anuale consolidate, pe lângă cele individuale, raportul administratorilor, respectiv raportul de audit privind situaţiile financiare anuale consolidate, să poată fi întocmite sub forma unui raport unic.
Consiliul de administraţie, respectiv directoratul societăţii-mamă este obligat să depună la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice situaţiile financiare anuale consolidate, potrivit prevederilor legale în vigoare, în termen de 15 zile de la aprobarea acestora, dar nu mai târziu de 8 luni de la încheierea exerciţiului financiar al societăţii-mamă.
- Sfera entităţilor de interes public a fost restrânsă din categoria acestora fiind eliminate persoanele juridice care aparţin unui grup de societăţi şi intră în perimetrul de consolidare al unei societăţi-mamă cu sediul în România, care are obligaţia să aplice Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, precum şi organizaţiile fără scop patrimonial care primesc finanţări din fonduri publice.
Conform OUG 79/2014, prin persoane juridice de interes public se înţelege: societăţile ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată; instituţiile de credit; instituţiile financiare nebancare, definite potrivit reglementărilor legale, înscrise în Registrul general; instituţiile de plată şi instituţiile emitente de monedă electronică, definite potrivit legii, care acordă credite legate de serviciile de plată şi a căror activitate este limitată la prestarea de servicii de plată, respectiv emitere de monedă electronică şi prestare de servicii de plată; societăţile de asigurare, asigurare-reasigurare şi de reasigurare; fondurile de pensii administrate privat, fondurile de pensii facultative şi administratorii acestora; societăţile de servicii de investiţii financiare, societăţile de administrare a investiţiilor, organismele de plasament colectiv, depozitari centrali, casele de compensare, contrapărţi centrale şi operatori de piaţă/sistem autorizaţi/avizaţi de Autoritatea de Supraveghere Financiară; societăţile/companiile naţionale; societăţile cu capital integral sau majoritar de stat; regiile autonome
– Se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 401/2005 privind înfiinţarea Consiliului Contabilităţii şi Raportărilor Financiare;
– Dezvoltarea cadrului instituţional în domeniul contabilităţii publice se va realiza prin intremediul Consiliului contabilităţii publice.


Sursa  – CECCAR Bihor