Tel/Fax: +4 0254 548.072
rozh-TWenfrdehuitrutr

Proiecte de 6,7 miliarde euro

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) vrea să lanseze, în mai, apeluri de proiecte pe Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) în valoare totală de aproximativ 6,7 miliarde euro, potrivit datelor publicate pe site-ul instituției.

 Valoarea totală a apelurilor dedicate transportului rutier depășește 3,48 miliarde euro, fiind vorba atât despre proiecte noi cât și fazate. În cazul acestor proiecte, beneficiar eligibil va fi CNADNR. De asemenea, vor mai fi lansate apeluri de peste 1,97 miliarde euro dedicate transportului feroviar, unde beneficiari sunt CFR, Ministerul Transporturilor și Autoritatea pentru Reformă Feroviară.

Administrațiile Portuare sunt beneficiari în cazul apelurilor privind infrastructura de transport naval, bugetul alocat prin POIM ridicându-se la 325 milioane euro.

Metrorex va avea un buget alocat de 726,2 milioane euro, prin apelurile ce urmează a fi lansate în luna mai.

Potrivit MFE, valoarea totală a apelurilor de proiectelor dedicate infrastructurii aeroportuare se ridică la 56,7 milioane euro, iar în ceea ce privește investițiile pentru creșterea gradului de siguranță a transportului — 90,8 milioane euro. Pentru infrastructura aferentă punctelor vamale alocarea se ridică la circa 22,7 milioane euro.

AGERPRES/(AS — autor: Florin Bărbuță, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ada Vîlceanu)