Guvernul a adoptat proiectul de ordonanță care transpune in legislația națională Directiva europeană privind produsele din material plastic .
Ordonața prevede că o serie de produse de unică folosință și produse din materiale plastice oxodegradabile nu vor mai putea fi puse pe vânzare și nici nu vor mai putea intra pe piața bunurilor de consum.
Astfel bețișoarele de urechi, confecționate din plastic (mai puțin cele care intră la dispozitive medicale), tacâmurile de plastic, paiele pentru băuturi, agitatoarele pentru băuturi, bețele care se atașează baloanelor, recipientele pentru alimente ori pentru băuturi (din polistiren expandat), paharele pentru băuturi (din polistiren expandat).
Cei care nu vor respecta această obligație vor fi sancționați cu amenzi între 20.000 și 40.000 de lei, dacă vorbim de firme, ori cu amenzi între 3.000 și 6.000 de lei, dacă sunt persoane fizice. Amenzile vor intra în vigoare la 30 de zile de la data publicării ordonanței.
Ministrul Mediului, domnul Tánczos Barna: "Este o zi importantă pentru Ministerul Mediului; Directiva privind plasticul de unică folosinţă este transpusă în legislaţie" vezi aici inregistrarea video